TEST: lanterna frontală Fenix HM61R Amber V2.0
Testarea produselor
Marca legendară de lanterne frontale Fenix și modelul lor HM61R Amber V2.0? Cum se va comporta la testarea propriu zisă?
Lanțul luminos Outwell Delta Light Chain dispune de certificare IP44 și crează o atmosferă plăcută.
Este bine știut, că din statele Benelux și Danemarca, fac parte cei mai mulți călători ai Europei. Nu este de mirare că, în acest mediu de rulote și corturi, a luat ființă o societate care, datorită anilor de experiență dobândită, reușește cu succes să depășească miturile de ședere incomode în tabere și corturi. Când intrați în cortul acestui producător, nu trebuie să aplecați capul, iar în sacul de dormit găsiți acelaș confort ca acasă sub plapumă. Toate acestea sunt lucruri care alte firme nu oferă.
Este unul dintre cele trei mărci ale familiei Oase Outdoors (Outwell + Easy Camp + Robens). Corturile și alte produse ale acestora sunt testate cu atenție într-un program cuprinzător de testare care a fost special dezvoltat pentru a imita cât mai aproape posibil condițiile de vânt, ploi și alte condiții solicitante pe care le puteți întâlni în timpul campingului și al drumețiilor. Niciun produs al altei companii nu trece printr-o inspecție atât de solicitantă.
Lanțul luminos Delta Light Chain de la brandul Outwell oferă o atmosferă plăcută, atât în casă, cât și în grădină sau în camping, unde va contribui la crearea unei imagini de basm. Lanțul este echipat cu 20 de becuri LED galben cu o intensitate luminoasă de 50 de lumeni, distanțate la 15 cm unul de celălalt. Datorită cablului lung de 200 cm (de la primul bec până la mufa USB), care nu limitează creativitatea, este ușor de manevrat și de agățat. Alimentarea este asigurată de trei baterii AA de 1,5 V (nu sunt incluse). Poate fi utilizat în exterior datoriă certificării IP44.
Marcă | Outwell |
---|---|
Greutate
|
200 g |
Dimensiuni
|
285 cm |
Nr. de baterii
|
3 |
Putere de iluminare
|
50 lm |
Grad de impermeabilitate
|
IPx4-Protecție împotriva stropirii cu apă. |
Culoare
Culoarea producătorului
|
alb |
Material lanternă
Materialul farului, lanternelor, luminilor sau lămpilor
|
Plastic |
Termen de garanție | 24 luni |
Codul produsului | |
EAN: |